sau transfer bancar în contul RO67CECECT01F5RON1324667 Pangeea - Asociația de Medicină Materno - Fetală; CUI 36501010 oridirecționează 2%din impozitul pe profit. E simplu!
Înainte de a schimba destine,
CANCERUL MUTILEAZĂ!
Cancerul răpește identittea fizică și zilnic, de la instaurarea lui, consolidează un complex de inferioritate. Orice plan sau proiecție de viitor este deturnată iar pacientul trebuie să-și focalizeze enorm de mult atenția asupra propriului trup care parcă nu-i mai aparține. Corpul devine capricios, insubordonat și, în ultimă instanță, greu de suportat. Cu ajutorul medicamentelor și diverselor cosmetizări unii bolnavi fac eforturi enorme să pară normali, nesuportând gândul unui tratament preferențial care, în mod dureros, le amintește de boală, îi face perpetuu supraconștienți de ea.
Cancerul de sân se poate trata dacă îl depistezi la timp! Tot ce trebuie să faci este să îți examinezi sânii în fiecare lună (după 7-14 zile de la prima zi de menstruație), iar dacă descoperi ceva diferit, să mergi la medicul de familie. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
tipuri cunoscute



Carcinomul ductal in situ (CDIS) este cel mai comun tip de cancer neinvaziv. Se numește ductal pentru că debutează în interiorul canalelor lactifere. Denumirea de 'carcinom' se referă la orice tip de cancer care apare pe piele sau în alte țesuturi ce acoperă organele interne, iar 'in situ' înseamnă 'în locul lui original'...
Donațiile voastre ne vor da posibilitatea să achiziționam o caravană mobilă dotată cu echipament corespunzător pentru e depista și preveni posibile cazuri de cancer. În același timp, vom putea duce campanii offline de educare și conștientizare a acestei necruțătoare boli.
00252Ecografii mamare.00843Mamografii.
00006Recoltări și teste Papanicolau.00003Ecografii transvaginale.
Campania noastră lansează un îndemn de a susţine, prin contribuţii financiare, procesul de achiziţie a unei caravane mobile – un mijloc de transport tip TIR – adaptat corespunzător, ce simulează 2 cabinete medicale (pentru consultaţii şi ecografie) şi un mini-centru de imagistică medicală (dotat cu un mamograf) şi o secţie dedicată departamentului de registratură şi înregistrare pacienţi. Acesta se va deplasa săptămânal, pe parcursul a 4 ani, în judeţul Constanţa, pentru a consulta femeile aparținând grupei de vârstă 20 – 75 ani.
PAGINA SE ÎNCARCĂ...
sau transfer bancar în contul RO67CECECT01F5RON1324667 Pangeea - Asociația de Medicină Materno - Fetală; CUI 36501010 ori direcționează 2% din impozitul pe profit. E simplu!






Abonează-te la Newsletter